marți, 6 martie 2012

Ganduri despre fericire

Fericirea este o realitate pentru unii si o dorinta pentru altii, dar e clar o necesitate , caci atunci cand ea lipseste , nimic din jur nu are farmec si devine anost, ceea ce automat modifica si starea persoanei din sufletul careia lipseste acest sentiment, de unde si cursa aceasta nesfarsita in care oamenii alearga continuu spre fericire ,doar ca de multe ori o inteleg gresit si iau drept fericire materialul,  lucrul tangibil, dar care ne poate da doar un sentiment fals de fericire si efemer, caci trebuie sa admitem ca de multe ori, dupa ce anting un tel mai mult sau mai putin de natura materiala, isi pierd interesul si asa zisa fericire dispare, iarasi reincepe  cautarea si sa alege ,  inspre ea, pe cand pentru cei in a caror viata, fericirea a devenit o realitate ,lucrurile sunt cu mult mai simple,deoarece ei au gasit fericirea de tip interior, spiritual, cea data de linistea interioara ,dobandita prin Credinta, prin siguranta data de constientizarea Mantuirii daruita de Dumnezeu, fericire inoculata inca din momentul creatiei, dar pe care omul o pierde sau de care se  indeparteaza din prima clipa in care apare ca fiinte in aceasta lume, care uneori nu pare a fi pregatita pentru a primi fericirea pura si atunci cauta sa ii indeparteze pe cei noi veniti, de starea lor initiala,dar nu imediat ,ci in timp, prin actiuni indirecte , si datorita faptului ca aceasta indepartare e treptata, omul matur mai poate vedea fericirea intrupata in copii, caci de la un copil se poate invata cum sa fi fericit cu adevarat, fara a fi legat de nimic material,caci un copil se bucura de orice lucru care noua ne pare marunt,pentru ca nu are inca inoculat in minte si suflet verbul a complica,asa cum il are un adult,care cauta lucruri,sensuri ascunse in cuvinte, gesturi, fapte, ci copilul inca rezoneaza la ceea ce Dumnezeu i-a inoculat la nastere,si anume inocenta, bunatatea, iubirea dezinteresata,si astel ne invata in fiecare zi o adevarata lectie, pe noi adultii ; care parem a ne fi pierdut pe noi insine ,in jungla in care doar alergam si suntem, fiintam ca si simpli indivizi,parte a unui univers gol de valori,principii si trairi,coordonate considerate a fi de moda veche si deci sunt respinse, cu toate ca ele contribuie la constriurea adevaratei fericiri,caci pana la urma fericirea e o suma a mai multor factori, o suma de gesturi, care presupun altruism si bunatate, o suma de valori si principii bazate pe iubirea aproapelui si uitarea de sine, valori care se regasesc in crestinism, si care sunt fundamentul adevarat al umanitatii.

2 comentarii:

  1. uneori fericirea pare de neatins, dar sunt oameni care cer prea mult ca sa fie fericiti. Noi cei incerati de soarta suntem mereu pusi in fata deznadjdii -ma refer la persoanele cu handicap. Credinta e salvarea...speranta si iubirea de semeni nu trebuie sa dispara.NUMAI ASA POTI FI FERICIT SI CU LUCRURI MARUNTE!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da asa e.Multumesc pentru opinie si timpul acordat pentru a citi aceste randuri.

    RăspundețiȘtergere